ANST lansează înscrierile pentru modulul „VOLUNTARIAT ŞI ASOCIATIVITATE”
Data: 03.08.2010Datorită importanţei de care se bucură voluntariatul la nivel european, Comisia Europeanăa hotărât ca anul 2011 să fie declarat Anul European al Voluntariatului.
Pentru Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret voluntariatul, conceput şi ca o formă de educaţie nonformală, reprezintă o prioritate, recunoscând valoarea activităţii de voluntariat în promovarea coeziunii sociale şi economice.
În acest context, Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret a inclus în cadrul proiectului „Implicare, Învăţare, Inovare - Frontierele Cunoaşterii”, modulul „VOLUNTARIAT ŞI ASOCIATIVITATE”, care să reliefeze asociativitatea tinerilor şi activitatea de voluntariat în România.
Astfel, modulul „Voluntariat şi Asociativitate” care se va desfăşura în perioada 10 - 17 august 2010, la Sinaia, organizat în parteneriat cu organizaţii de tineret şi voluntariat reprezentative din România, Pro Vobis – Centrul Naţional de Resurse pentru Voluntariat, Consiliul Tineretului din România şi A.R.t. Fusion, îşi propune să întreprindă consultări semnificative cu acest sector, în vederea elaborării unor planuri şi strategii pentru recunoaşterea, valorizarea, susţinerea, facilitarea şi încurajarea activităţii de voluntariat. Dincolo de impactul economic, accentul va fi pus pe „efectul” voluntariatului de a crea reţele sociale, de creare a unor structuri asociative de tineret locale care se auto-activează pentru soluţionarea problemelor care apar în comunitate, de a pune bazele unui parteneriat în comunitate.
Consultările, dezbaterile, schimburile de experienţă şi de acţiuni exemplare se vor purta pe aspecte relevante ale asociativităţii şi voluntariatului: Asociativitatea şi Voluntariatul în termeni generali, Voluntariatul şi dezvoltarea comunitară, Voluntariatul şi dezvoltarea personală, Voluntariatul Alt-Fel, Asociativitatea şi democraţia participativă. Şi nu în ultimul rând, o secţiune a asociativităţii şi voluntariatului ca poveşti de succes, o împărtăşire a propriilor experienţe. Agenda va cuprinde metode nonformale de tipul „Dezbateri parlamentare”, „Metoda acvariului”, „Teatru Forum”, „Biblioteca vie”.
Dorim ca toţi tinerii care vor pleca de la această „şcoală”, dincolo de beneficiile obţinute, să poarte cu ei un pic din „magia” asociativităţii şi voluntariatului.
Participanţi: 60, vor fi tineri cu vârsta între 18 – 35 ani.
Selecţia participanţilor (51 tineri) se va face în baza unui Formular de aplicaţie (1) şi a unui CV. Se va mai completa şi o declaraţie pe proprie răspundere privind perioada desfăşurată ca voluntar (aceasta urmând a fi adusă ulterior, în original, în cazul selectării candidatului).
Selecţia participanţilor (9 tineri), reprezentanţi ONGT, cu activitate semnificativă în domeniul asociativităţii şi voluntariatului, se va face în baza unui Formular de aplicaţie (2).
Acestea se vor transmite la adresa de e-mail: dipt@anst.gov.ro, până la data de 6 august 2010 orele 12:00. În urma evaluării calitative rezultatele selecţiei, ce va stabili participanţii la modulul VOLUNTARIAT ŞI ASOCIATIVITATE”, vor fi postate pe site-ul ANST www.anst.gov.ro în data de 6 august 2010.
Masa şi cazarea participanţilor se vor asigura de către ANST, în cadrul Complexului Hotelier Mara, Sinaia.
Organizator:

Parteneri:
.jpg)


Share
